marți, 14 iulie 2015

Budismul Mahayana. Budismul Partea a II-a.



Budismul Mahayana
„Budismul Carului Mare (în sanscrită Mahayana sau «Marea cale» de propășire) este o ramură a budismului care se dezvoltă începând cu secolul I d. Hr. Ca o reacție împotriva austerității și rigorii budismului așa cum este el practicat de către primii discipoli ai lui Buddha, Mahayana proslăvește un budism mai popular și mai puțin intelectual decât cel al Carului Mic. Buddha este venerat, alături de numeroși sfinți și numeroase divinități, ca un zeu care aduce bunăstare. Printre sfinții cei mai venerați figurează [...] Boddhisattva, sfinți care au atins Nirvana, dar care-și întârzie intrarea în Beatitudine pentru a mai salva oameni. Călugării Carului Mare au instituit o liturghie și un ansamblu complex de rituri, -posturi periodice, adorarea relicvelor, a făcliilor, a ornamentelor-. Trebuie să subliniem că Mahayana conservă ideiile esențiale ale budismului referitoare la suferință, caracterul nepermanent al formelor și irealitate «Sinelui» (adică a individului). Dar el introduce, cu ajutorul riturilor accesibile poporului, o dimensiune alturistă, de grijă pentru oameni, care constituie perspective lui cea mai nobilă. Această doctrină este  astăzi preponderentă în Tibet, în China, în Japonia și în Vietnam.”[1] 


[1] Lan Ts’ ing Vat, Angkor, Birmania, Thailanda, Colecția Călătorii în timp, Traducere Constantin Ionescu-Boeru, Editura Prietenii Cărții, București, 2000, pp. 190-191.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu