La Sinodul V Ecumenic din 533
„Origene era trecut printre marii eretici, socotit atunci părintele
monofizitismului iar episcopi si egumenii urmau să-l anatematizeze cu ocazia
instalării lor. Marele teolog alexandrin, cel dintâi sistematizator al
doctrinei creștine în primele 3 veacuri, are întradevăr unele erori doctrinare,
pe care, dacă ar fi fost în viață, el însuși le-ar fi înlăturat cu smerenie.”[1]
Este adevărată afirmația ca Origene
nu este eretic și a fost condamnat pe nedrept la Sinodul V Ecumenic?
Nu. Părinții de la cele 7 Sinoade Ecumenice au
fost inspirați de Duhul Sfânt, stabilind adevărul de credință. Iar dacă Duhul
Sfânt a revelat la acest Sinod ca Origene este eretic, acesta este adevărul.
„În timpul
disputelor trinitare și hristologice lucrările lui Origene au fost invocate
deseori, provocând mari divergențe
referitoare la ortodoxia lor.
În lucrarea
dogmatică De principiis, mai ales, s-au strecurat unele erori dogmatice
ca: preexistența sufletelor, subordinațianismul, după care Fiul este subordonat
Tatălui, iar Sfântul Duh este inferior Fiului; apocatastaza, adică restabilirea
generală, potrivit căreia, la sfârșitul veacurilor, păcătoșii de toate
categoriile, implicit diavolul, datorită marii bunătăți a lui Dumnezeu, după ce
se vor curăți printr-un foc purificator, vor învia cu trupuri eterice și vor fi
restabiliți în starea lor de la început, starera de nevinovăție și fericire”[2]
.
„Monofizitismul (gr. mono-physis = o fire) este
o erezie hristologică apărută în secolul al V-lea. Principalul promotor al
acestei erezii a fost Eutihie (378 - c. 454), călugăr din Constantinopol, discipol
al patriarhului Chiril al Alexandriei, învăţând că, după Întrupare, Iisus
Hristos a avut o singură natură/fire, cea divină, natura (firea) omenească
fiind absorbită de cea dumnezeiască, aşa cum un cub de zahăr se dizolvă în apă.
În consecinţă, Hristos a rămas doar cu o fire, cea dumnezeiască.”[3]
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu